Cateva ore ma despart de o raspantie…continuam “cosmarul” sau ma intorceam spre mine…pentru prima data zambesc si ma prefer…Sunt ipocrita…imi doream “cosmarul” dar am ales trairea…visul ramane vis doar daca eu ii permit…nu renunt la mine,oricat de mult urasc iluzia….imi achit datoria cu umilinta si trec mai departe.Nu a fost in zadar nimic de pana acum…nu fug din obisnuinta…nu mai fug deloc…Sunt un abstract desavarsit…inca nu pun punctul…nu m-am definitivat dar intrezaresc o schimbare…incep sa traiesc nu sa exist…

Ma opresc, dar nu aici…cat timp punctul nu e pus mai e o speranta…