În viaţa fiecăruia sunt zile în care, închişi în spatele multor uşi închise, imaginea obsedantă a unei persoane (lucru, animal, întîmplare, amintire) ne împiedica sa realizam esenţa trăirilor noastre.
Dacă întrebarea următoare este: "Dar pe tine ce te obsedeaza?", răspunsul este relativ simplu: pe mine mă obesedeaza o amintire, o persoana, o decizie ce îmi va influenţa viitorul iremediabil, o melodie...
De ce mă obsedeaza toate astea??
Pentru ca undeva, pe drum, le-am pierdut pe toate. Am pierdut ocazia de a avea o relaţie minunată cu un bărbat bun, căruia nu i se permite sa fie excepţional, amintirea unei prime iubiri timpurii s-a pierdut si ea pe traseu, melodia nu s-a pierdut dar peste ea (la fel ca peste toate ce imbatranesc), s-a aşternut tăcerea. Cat despre decizie...intr-o tăcere în care nu am ştiut sa ascult am uitat ce conta si am uitat sa iau decizia corecta, ceea ce m-a aruncat intr-un cerc vicios al compromisurilor.
Am realizat ca imi place sa tac atunci cand ar trebui sa exprim tot ce simt sau gandesc, ca şansele care mi s-au dat au fost intotdeauna valoroase, dar nu am stiut sa profit de ele si mai presus de toate astea, in lupta mea pentru "ceva" am uitat care ii era scopul, am uitat pentru ce luptam.
Da, se poate spune ca am pierdut ce iubeam mai mult si e singurul regret pe care il am in toata viata mea. Nu regret ca l-am pierdut, regret doar ca nu am stiut sa renunt la timp...
