"Si te trezesti singura, cand ar trebui sa sarbatoresti, amintindu-ti singura ca viata nu e o poveste si poate perioadic iti amintesti ca nu mai e asa cum ti-ai dorit odata, asa cum ai visat intr-o noapte in bratele unui om pe care l-ai pus in centrul universului tau.
Ai putea spune ca se numeste destin si ai putea trece mai departe, dar tu stii mai bine decat atat si esti diferita cand ai vrea sa fi banala, si stai cand ai vrea sa alergi departe si...o lacrima...Din ochii mari si tristi iti permiti sa eliberezi o lacrima, care nici nu stii daca vesteste reintregirea sau catastrofa. Si dupa prima lacrima multe altele...
Iti amintesti ca el nu-si aminteste de tine si simti cateodata, foarte deca ca nu esti nici macar pe jumatate ceea ce ai vrea sa insemni in viata ta, in viata lui, in viata lor...nici macar jumatate, nici macar un sfert...nici macar putin...nici macar putin...nici macar..."
Scriam asta cu ceva timp in urma si simteam toate astea si am simtit nevoia precum o hiena preistorica sa musc din durerea ce ma apasa, dar mai apoi am ascultat de cuvinte si mi-as fi dorit sa le fi ignorat.
Acum dupa furtuna am ramas cu amintiri...multe amintiri frumoase si urma unui sarut imprimata pe retina, buze, chip, perna, spatiu, timp...
Si imi mai amintesc de o minune ce a durat 2 saptamani, in locul celor trei zile...si imi amintesc de mine copilu' ce eram si de visele mele si...parca viata nu e chiar asa urata cum pare si parca zambetul din inocenta unui copil te trezeste la realitate si iti da aripi sa zbori precum fluturele ce maine nu va mai exista asa cum si tu ai putea disparea de maine...
Acum simt ca sunt pe calea cea buna...si imi e bine, o stare simpla si placuta, dincolo de viata pe care mi-a oferit-o el si dincolo de ceea ce urmeaza...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu